Articole

Permanent URI for this collectionhttps://rses.ince.md/handle/123456789/10

Browse

Search Results

Now showing 1 - 1 of 1
  • Item
    Analiza calității potențialului uman din perspectiva inserției pe piața muncii
    (INCE, 2019) Onofrei, Nicoleta
    Acest articol urmărește studierea posibilităților de creare a pieței muncii autohtone competitive prin efectuarea unei analize comparative a nivelului de educație a populației în vârstă aptă de muncă utilizând rezultatele Recensământului populației 2004 și ale Recensământului populației și al locuințelor 2014 privind repartiția populației după nivele de instruire, pe grupe de vârstă, care continuă studiile, rata de ocupare și rata șomajului pe nivele de instruire. Analiza comparativă dintre mun. Chișinău și Republica Moldova a oferit o perspectivă mai amplă a situației privind calitatea profesională a pieței muncii precum și posibilități de îmbunătățire a acesteia. Analiza nivelului de ocupare a populației aptă de muncă a permis de a constata faptul că rata de ocupare se află într-o relație directă cu nivelul de educație. Cuantumul cel mai înalt de ocupare în perioada 2016-2018 a fost observat la persoanele cu studii superioare și secundar profesionale. Totodată, rata de ocupare este mai mare în țară decât în mun. Chișinău pentru nivelele de instruire gimnazial, liceal și mediu de specialitate, pe când în mun. Chișinău rata de ocupare este mai mare pentru nivelele secundar profesional și superior. În condițiile actuale urmează de a revizui măsurile orientate către încurajarea și asigurarea accesului la învățământ în zonele rurale, crearea unor programe speciale de învățământ care să permită învățarea pe tot parcursul vieții și recalificarea persoanelor, crearea unor locuri de muncă decente pentru antrenarea specialiștilor tineri și asigurarea corespunderii cererii și ofertei a potențialului uman.