Evaluarea indicatorilor de dezvoltare durabilă al sectorului rural

No Thumbnail Available

Date

2012

Journal Title

Journal ISSN

Volume Title

Publisher

IEFS

Abstract

Dezvoltarea durabilă este un proces de schimbări care permite folosirea pe termen lung a mediului astfel încît dezvoltarea economică să rămînă posibilă concomitent cu menţinerea calităţii mediului la un nivel acceptabil.Durabilă poate fi şi dezvoltarea comunităţilor rurale care reprezintă un proces în care comunitatea este implicată în mod activ pentru mobilizarea tuturor iniţiativelor şi valorificarea resurselor proprii în beneficiul social-economic al comunităţii. Pentru a obţine asemenea deprinderi, trebuie întocmită o evaluare a stării social-economice actuale, precum şi o evaluare a condiţiilor de mediu care să evidenţieze calităţile naturale şi deficienţele produse prin intervenţia omului. Evaluarea stării social-economice se bazează pe calculul indicatorilor specifici care trebuie interpretaţi atît în cadrul general al ţării, căruia aparţine teritoriul, cît şi în funcţie de tradiţiile şi nivelul local al evoluţiei comunităţii respective. Din acest motiv rezultă că indicatorii de apreciere a dezvoltării rurale trebuie adaptaţi la nivelul general de evoluţie al societăţii la un moment dat şi pot fi grupaţi după scara geografică la care se referă şi după sectorul de activitate pe care-l reflectă.
Le développement durable est un processus de changement qui permet à long terme l'utilisation de l'environnement de telle sorte que le développement économique reste possible tout en maintenant les niveaux de qualité de l'environnement à un niveau accéptable. Durable peut être et le développement des communautés du milieu rural qui représente un processus dans lequel la communauté est impliqué d’un façon active pour mobiliser toutes leurs initiatives et pour capitaliser les ressources sur l'avantage social et économique de la communauté. Pour acquérir ces compétences, il faut organiser une évaluation de la situation socio-économique, et une évaluation des conditions de l’environnement pour mettre en évidence les qualités naturelles et les défauts causes par l'intervention humaine. L’évaluation des impacts socio-économiques est basé sur le calcul des indicateurs spécifiques qui doivent être interprétés à la fois dans le cadre du pays qui appartient au territoire, ainsi que selon les traditions et le niveau local de l’évolution de la communauté. Pour cette raison, les indicateurs permettant d'évaluer le développement rural, doit être adapté au niveau général de développement de la société à un moment donné et peuvent être regroupés en fonction de l'échelle géographique couverte par l'industrie et par le secteur qu'il reflète.

Description

Text: lb. rom. Abstrac: lb. rom., fr. Referinţe bibliografice : p. 303 (13 titl.).

Keywords

crestere economica, dezvoltare economica, produsul intern brut, rata de crestere a populatiei, rata somajului, sectorul rural

Citation

BUJOR, T., ŢURCAN-ŞUŞU, Aurelia, GRINCIUC, L., BUJOR, I. Evaluarea indicatorilor de dezvoltare durabilă al sectorului rural. In: Economic growth in conditions of globalization = Creşterea economică în condiţiile globalizării : international scientific and practical conference, VII-th edition, october 18-19, 2012, Chisinau. Chisinau: IEFS, 2012, vol. III, pp. 298-303. ISBN 978-9975-4381-1-7.

Collections

Endorsement

Review

Supplemented By

Referenced By