Articole

Permanent URI for this collectionhttps://rses.ince.md/handle/123456789/17

Browse

Search Results

Now showing 1 - 8 of 8
  • Item
    Caracterul investiţional al pieţei obiectelor imobiliare în spaţiul rural al Republicii Moldova
    ("Biotehdesign”, 2019) Turetchi, Viorel
    Piaţa obiectelor imobiliare reprezintă unul din pilonii de baza pe care se menţine şi derulează sistemul economic bazat pe relaţii de piaţă. Eficienţa activităţii acestei pieţi reprezintă un barometru al nivelului de dezvoltare a economiei naţionale şi un indicator relevant a bunăstării societăţii. Pe lângă importanţa cu care este învrednicit acest segment economic, piaţa imobiliară reprezintă şi un asimilator considerabil al investiţiilor de capital. Datorită faptului că obiectele imobiliare reprezintă surse de producere (terenurile agricole), elemente prin intermediul cărora derulează procesele de producere (clădiri industriale), obiecte imobiliare de menire socială (spitale, clădiri instituţionale, ş.a.) şi nu în ultimul rând obiectele imobiliare rezidenţiale (casele de locuit), procesul investiţional reprezintă un interes deosebit atât persoanelor juridice, cât şi fizice. La rândul său, calitatea şi randamentul derulării procesului investiţional determină, în mod direct, eficienţa funcţionării economice a pieţei imobiliare în ansamblu.
  • Item
    Activitatea pieţei imobiliare a Republicii Moldova în contextul repartizării teritoriale după regiunile de dezvoltare
    (INCE, 2019) Turetchi, Viorel
    Atribuirea regiunilor de dezvoltare Republicii Moldova a fost condiţionată de necesitatea dezvoltării economice uniforme a teritoriului respectiv. Amplasarea neregulată a capacităţilor de producere, dezvoltarea neuniformă a infrastructurii de asigurare cu servicii calitative a populaţiei precum şi caracterul variat al factorului pedologic, climateric şi de relief au dus la o discrepanţă accentuată de dezvoltare economică între zonele de nord, centru şi sud al ţării noastre. Acest fapt are un impact direct şi asupra pieţei obiectelor imobiliare. Prin urmare, amplitudine activităţii şi atractivităţii pieţei respective este foarte mult influenţată de zonele în care se derulează anumite tranzacţii imobiliare. În contextul dat este relevant de a efectua o analiză comparativă a activităţii pieţei imobiliare în cadrul fiecărei regiuni de dezvoltare, de a recunoaşte factorii ce influenţează într-un mod sau altul eficienţa funcţionării acestei pieţi.
  • Item
    Piaţa funciară autohtonă: primele 20 de ani de funcţionare
    (INCE, 2019) Bajura, Tudor; Zubco, Efim
    Being at the stage of the first 20 years of operation, the land market in the Republic of Moldova has undergone radical changes regarding the structure of the transactions, the scientific argumentation of the calculation of the market price, the operability of carrying out transactions, etc. With the quite successful formation (in 2 decades) of a civilized fragment of the general market management mechanism, which serves as an economic basis for the development of the national economy as a whole, there have also been necessities of essential changes regarding the domestic legislative framework, regarding the regulation of land relations. It takes into account the urgent need to introduce in the national legislative acts some legal norms, which will provide limitation of the absolute size of the agricultural areas, which are in the private property of a single person, independently if a natural or legal person is considered.
  • Item
    Piaţa imobiliară rurală în contextul procesului de migraţiune a populaţiei rurale
    (INCE, 2018) Turetchi, Viorel
    Migraţia internă şi externă a populaţiei este un fenomen obişnuit. Însă în cazul unor crize economice de durată manifestarea respectivă capătă proporţii alarmante, afectând toate domeniile sociale şi economice. Acest fapt are un impact considerabil atât asupra economiei în ansamblu, cât şi asupra pieţei obiectelor imobiliare rurale în parte, periclitându-i serios activitatea şi perspectivele sale de dezvoltare.
  • Thumbnail Image
    Item
    Preţul de piaţă al terenurilor agricole sub presiunea crizei economico-financiare
    (INCE, 2017) Bajura, Tudor; Gandacova, Svetlana
    Piaţa funciară a Republicii Moldova, fiind un fragment de importanţă majoră al mecanismului general de gospodărire de piaţă, este puternic dependentă de starea generală a economiei naţionale. Criza economică şi financiară a anilor 2008-2009, furtul masiv al banilor direct de la sistemul bancar (anii 2012-2014) au provocat atât micşorarea veniturilor nete ale agricultorilor autohtoni, cât şi creştere dramatică a procentelor privind creditarea businessului, drept consecinţă fiind descreşterea nu mai puţin radicală a preţului de piaţă al terenurilor agricole în Republica Moldova. Actualitatea temei abordate este stipulată prin faptul că, fiind două fragmente relativ şi absolut noi ale mecanismului general de gospodărire de piaţă, atât piaţa funciară, cât şi cea a forţei de muncă în perioada anilor de criză (de la 2009 încoace) au manifestat lipsă deplină a stabilităţii. Pe piaţa funciară sunt identificate atât micşorări radicale ale numărului tranzacţiilor de vânzarecumpărare (evident, ale suprafeţelor tranzacţionate), cât şi ale preţului de piaţă a terenurilor agricole. Pe piaţa forţei de muncă au fost evidenţiate micşorări la fel de radicale ale numărului lucrătorilor cu potenţial de angajare, în primul rând – femeilor. Scopul lucrării îl constituie identificarea, în baza analizei detaliate a tendinţelor de dezvoltare a pieţei funciare, a criteriilor dimensiunilor şi preţurilor de piaţă ale terenurilor agricole în condiţiile crizei economico-financiare actuale. Metodele aplicate sunt formarea rândurilor dinamice, metodele de comparaţie, de analiză şi sinteză, de evaluare a preţului de piaţă în baza fluxurilor băneşti etc.
  • Item
    Piaţa funciară a Republicii Moldova ca obiectul investiţiilor autohtone şi a celor străine
    (IEFS, 2013) Bajura, Tudor; Gandacova, Svetlana
    Although the land market o f Republic of Moldova at the present stage show quite dynamic growth trends in the article is mentioned the lack of stability of the domestic land market development, characterized by essential oscillations of surface, of market price of farmland and so on. Have been based on the analysis of current trends are assessed land market investment risks and proposed methods of combating them.
  • Thumbnail Image
    Item
    Pământul agricol – obiectul principal al recensămîntului general agricol din primăvara anului 2011
    (IEFS, 2012) Bajura, Tudor; Gandacova, Svetlana
    With the mass privatization of agricultural land in Republic of Moldova, has appeared phenomenon of increased agricultural land areas, unsuitable for production. General Agricultural Census of 2011 has found that agricultural land area , remaining without plants has reached proportions of up to 13.4 percent and more. Although Cadastre Agency has other information, that growth of unsui table areas requires more severe measures to combat this undesirable phenomenon.
  • Item
    Updated indicators regarding the land market in Republic of Moldova
    (INCE, 2015) Bajura, Tudor
    Agricultural land is natural base of agriculture production process. With the restoration of market relations in the national economy have been revitalized the main functions of the land market, including the function of distribution and redistribution of agricultural land plots throw the transactions of sale (and other kinds of transactions) which should be permanently owned by the most qualified farmers. For achieving this major objective land market are required to be materialized ongoing assessment of trends and pace of development of the local land market. According to the survey, this market since year 2000 show relatively stable growth rates on market prices or annual surfaces as a subject of sale transactions, or general circuit volumes of agricultural land market. Main methods of investigation are forming dynamic lines, qualitative and quantitative analysis, comparison, mathematical modeling etc. As the results can be noted tangible successes of dynamic development of the land market in Moldova, as well as a whole series of drawbacks, whose elimination in time will essentially improve the final results of this fragment of general management mechanism market.