Identificarea aglomerărilor economice în Republica Moldova

No Thumbnail Available

Date

2014

Journal Title

Journal ISSN

Volume Title

Publisher

INCE

Abstract

Etapa iniţială de identificare a clusterelor constă în cercetarea proceselor de concentrare a activităţilor economice, sau aşa-numitelor aglomerări economice. Există mai multe metode statistice care se utilizează pentru a identifica aglomerările economice. În articol, autorii au studiat câteva din ele: coeficientul localizării, indicele Herfindahl-Hirschmann, coeficientul Gini, indicele Ellison şi Glaeser. De asemenea, autorii au implementat una din aceste metode (şi anume, coeficientul de localizare) pentru a determina gradul de specializare a raioanelor din Republica Moldova. Ca urmare, au fost validate câteva industrii, la nivelul raioanelor din Republica Moldova, care au un grad mai înalt de specializare. La baza acestui articol stau rezultatele intermediare ale unui studiu realizat în cadrul proiectului pentru tinerii cercetători „Identificarea oportunităţilor şi obstacolelor pentru integrarea întreprinderilor în clustere în Republica Moldova” (cu cifrul 13.819.18.08A), finanţat de Academia de Ştiinţe a Moldovei.
The initial stage of clusters’ identification is the investigation of the processes of concentration of economic activity, or so-called economic agglomerations. There are several statistical methods, which are used to identify economic agglomerations. In the article, the authors have studied some of them: the coefficient of localization, Herfindahl-Hirschmann index, Gini coefficient, Ellison and Glaeser index. Also, the authors have applied one of these methods (coefficient of localization) to determine the rate of specialization of the districts of the Republic of Moldova. As a result, at the district level of Moldova there were validated some industries, which have a relatively higher degree of specialization. The basis of this paper is constituted of interim results of a study under the project for the young researchers "The Identification of Opportunities and Obstacles for the Enterprises’ Integration into Clusters in the Republic of Moldova" (code 13.819.18.08A), financed by the Academy of Sciences of Moldova.

Description

Abstract în lb. rom., engl. Bibliogr.: pp. 58- 59 (12 titl.). JEL Classification: O25, O38. CZU: [334.7+332.024](478).

Keywords

aglomerare economica, cluster, intreprindere, Republica Moldova, economic agglomeration, enterprise, Republic of Moldova

Citation

NOVAC, Alexandra, VINOGRADOVA, Natalia. Identificarea aglomerărilor economice în Republica Moldova. In: Analele Institutului Naţional de Cercetări Economice. 2014, nr. 2, pp. 55-59. ISSN 1857-3630; ISBN 978-9975-4326-6-5.

Collections