Impactul tehnologiilor avansate asupra pieței de asigurări

No Thumbnail Available

Date

2018

Journal Title

Journal ISSN

Volume Title

Publisher

INCE

Abstract

Începând cu anii 2000, economia mondială a trecut într-o nouă fază a dezvoltării care se bazează nu doar pe resurse naturale, muncă sau capital, ci și pe cunoștințe și tehnologii. Întreprinderile din toate sectoarele la nivel global au fost cuprinse de această transformare, inclusiv companiile de asigurări. Scopul prezentei cercetări constă în analiza impactului implementării tehnologiilor avansate în sectorul de asigurări. Studiul a fost efectuat în baza metodelor de cercetare bazate de observare bibliografică, observare indirectă prin folosirea tehnicilor de documentare în baza rapoartelor, statisticilor și a sondajelor elaborate de organizații internaționale de cercetare, pe tehnici de comparație, grupare și reprezentare grafică. Rezultatele cercetării demonstrează că implementarea tehnologiilor avansate în cadrul companiilor de asigurări aduce avantaje financiare prin diminuarea costurilor de distribuție, reconceptualizarea ofertei, creșterea vitezei și a volumelor de vânzări, schimbarea culturii corporative. În concluzie, cercetarea demonstrează că digitalizarea este calea inevitabilă de obținere a performanței în activitatea de asigurare.
Since 2000, the world economy has moved into a new phase of development that is based not only on natural resources, labor or capital but also on knowledge and technology. All types of businesses globally have been covered by this transformation, including insurance companies. The purpose of this research is to analyze the impact of the implementation of advanced technologies in the insurance sector. The study was conducted on the basis of research methods as bibliographic observation and indirect observation based on documentary techniques of analyzing reports, statistics and surveys developed by international research organizations, also based on comparison, grouping, and graphical techniques. Research results shows that the implementation of advanced technology in insurance companies brings financial benefits by reducing distribution costs, reconfiguring supply, increasing sales speeds and sales volumes, changing corporate culture. In conclusion, research demonstrates that digitization is the inevitable way to achieve performance in insurance business.

Description

Abstract în lb. rom., engl. Bibliogr.: p. 98 (5 titl.). JEL Classification: G22, O 31, O 33.

Keywords

piata de asigurari, tehnologii avansate, companii de asigurari, digitalizare, insurance market, advanced technologies, insurance companies, digitalization

Citation

UNGUR, Cristina (2018). Impactul tehnologiilor avansate asupra pieței de asigurări = Impact of advanced technologies on the insurance market. In: Creşterea economică în condiţiile globalizării: competitivitate, inovativitate, sustenabilitate = Economic growth in conditions of globalization: competitiveness, innovation, sustainability: conferința internaţională ştiinţifico-practică, ediţia a XIII-a, 11-12 octombrie 2018, Chișinău. Chișinău: INCE, 2018, vol. II, pp. 94-98. ISBN 978-9975-3202-9-0.

Collections