Stilul APA (American Psychological Association) de redactare a referințelor bibliografice și citare în text
Date
2024
Authors
Journal Title
Journal ISSN
Volume Title
Publisher
INCE, ASEM
Abstract
Știinţa este un domeniu în permanentă dinamică, responsabilă de creşterea volumului de cunoştinţe ale umanităţii, dar cercetarea ştiinţifică conduce la cunoaştere şi progres. Datorită extinderii cooperării internaţionale în programe şi proiecte de cercetare ştiinţifică şi obţinerea unor rezultate ştiinţifice noi, numărul publicaţiilor (cărţi, articole științifice etc.) este în continuă creştere. O lucrare ştiinţifică trebuie să conţină claritate, logică, obiectivitate, precizie şi unitate. Diversitatea modalităţilor de transfer informaţional pun numeroase probleme în procesul de căutare şi de evaluare a informaţiei în conformitate cu priorităţile de cercetare. Astfel, institutele de cercetare, precum şi editorii acordă în prezent o atenţie deosebită standardizării şi elaborării cerinţelor uniforme, instrucţiunilor internaţionale privind redactarea aparatului bibliografic. Publicațiile științific au la bază o listă de referințe bibliografie bine selecționată la care trebuie să existe trimiteri riguroase. Referințele bibliografice pot fi făcute în diferite stiluri și fiecare stil are un set de reguli. Unele dintre stilurile cele mai des utilizate sunt APA, Vancouver, Harvard, Chicago, MLA et al
Description
Text: lb. rom. Referinţe bibliogr.: p. 20 (12 tit.).
Keywords
referinte bibliografice, descriere, citare, APA, ghid
Citation
DALINIŢCHI, Nionila, CATANA, Angelina. Stilul APA (American Psychological Association) de redactare a referințelor bibliografice și citare în text: ghid. Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică a INCE, 2022. 20 p.