Cercetări financiare și monetare
Permanent URI for this communityhttps://rses.ince.md/handle/123456789/23
Browse
4 results
Search Results
Item Economia OCDE post-criză și COVID-19: impactul asupra dezvoltării durabile(INCE, 2020) Rimah, Haj; Birca, Iulita; Gribincea, AlexandruEvoluția economiei țărilor economic dezvoltate în condițiile de criză din anul 2020 a diminuat simțitor. În regiunea europeană, economia a dat dovadă de elemente optimiste, dar nu prea performante -1,2%. În anul 2020, economiile țărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au fost marcate de declanșarea coronavirusului. Pe fondul bulversărilor comerciale prelungite și al incertitudinilor politice avansate, economia țărilor dezvoltate a suferit o deteriorare considerabilă, generalizată în ultimul an. Acest lucru riscă să împiedice eforturile de iradicarea sărăciei, crearea de locuri de muncă decente, extinderea accesului la energie curată, accesibilă și realizarea multor alte obiective de dezvoltare durabilă. Evoluția economică mondială a PIB-lui, în anul 2019, a scăzut la 2,3%, cea mai mică rată de la criza financiară mondială din anii 2008-2009. Cu toate acestea, schimbările climatice își fac propriile ajustări (cu excepția pandemiei Covid-19) asupra dezvoltării economice a țărilor. Cu toate acestea, în ciuda previziunilor optimiste pentru perspectivele economiei globale pentru 2020, conform cercetărilor efectuate, menționăm că deși indicatorii economici globali par favorabili, aceștia nu reflectă starea reală a lucrurilor, întrucât omenirea se confruntă cu provocări de creștere economică în contextul financiar, social, medical și alte probleme cronice.Item Sistemele de avertizare timpurie şi stress-testele – tehnici complementare de estimare a stabilităţii financiare sistemice(INCE, 2015) Balan, Mariana; Perciun, Iulia; Perciun, RodicaStabilitatea şi creşterea economică durabilă depinde, în mare măsură, de nivelul de evoluţie a economiei naţionale şi de stabilitatea sistemului financiar naţional. Stabilitatea financiară sistemică reprezintă o componentă esenţială în activitatea autorităţilor monetare, pentru menţinerea şi dezvoltarea continuă a sectorului bancar, considerat principalul responsabil de procesul de alocare eficientă a resurselor în economie. Monitorizarea eficientă este posibilă doar în condiţiile existenţei unor abilităţi de sinteză, analiză şi prognoză pentru interpretarea corectă a consecinţelor evoluţiei negative a unor factori micro- şi macroeconomici ce pot provoca: fluctuaţii nefavorabile ale principalilor indicatori economici, creşterea inflaţiei şi vulnerabilitatea sistemului bancar. Pentru a atinge acest obiectiv, autorităţile menţionate trebuie să posede un şir de tehnici de măsurare a stabilităţii financiare, de aceea, prin cercetare a fost realizată o sinteză succintă despre două tehnici importante pentru estimarea stabilităţii financiare sistemice.Item Monitorizarea stabilității financiare a Republicii Moldova(INCE, 2016) Perciun, RodicaÎn acest articol, prin aplicarea metodei calitative, vom face analiza unor indicatori mai specifici, care caracterizează dezechilibrele, in scopul argumentării științifice a capacității acestora de a reflecta stabilitatea financiară sistemică, precum și identificarea particularităților economiei naționale și în vederea stabilirii valorilor – prag specifice, care pot semnala avertizarea crizei in Republica Moldova.Item Financial stability management in the Republic of Moldova: achievements and perspectives(INCE, 2017) Perciun, Rodica; Diaconasu, Delia-Elena; Iacobuta, Andreea-OanaThe article represents a research of the main shortcomings in the institutional and regulatory framework related to financial stability as well as the actions taken by the national authorities competent for their liquidation. The research reflected in the article is current due to the events of the autumn of 2014, which subsequently resulted in the liquidation of three commercial banks and a macroeconomic instability that still persists. These phenomena have once again demonstrated that financial stability needs to be ensured and monitored by concrete authorities and with a high degree of independence, responsibility and accountability. The purpose of this paper is to highlight the shortcomings in this field as well as the actions taken by the national authorities to overcome them. The scientific methods used are: system approach, analysis and synthesis, induction and deduction, logical analysis, critical analysis of materials, etc. The main results achieved following the investigations resulted in the analysis of the institutional and normative framework related to the financial stability in the Republic of Moldova in order to liquidate their deficiencies.