Cercetări financiare și monetare
Permanent URI for this communityhttps://rses.ince.md/handle/123456789/23
Browse
14 results
Search Results
Item Sistemele de avertizare timpurie şi stress-testele – tehnici complementare de estimare a stabilităţii financiare sistemice(INCE, 2015) Balan, Mariana; Perciun, Iulia; Perciun, RodicaStabilitatea şi creşterea economică durabilă depinde, în mare măsură, de nivelul de evoluţie a economiei naţionale şi de stabilitatea sistemului financiar naţional. Stabilitatea financiară sistemică reprezintă o componentă esenţială în activitatea autorităţilor monetare, pentru menţinerea şi dezvoltarea continuă a sectorului bancar, considerat principalul responsabil de procesul de alocare eficientă a resurselor în economie. Monitorizarea eficientă este posibilă doar în condiţiile existenţei unor abilităţi de sinteză, analiză şi prognoză pentru interpretarea corectă a consecinţelor evoluţiei negative a unor factori micro- şi macroeconomici ce pot provoca: fluctuaţii nefavorabile ale principalilor indicatori economici, creşterea inflaţiei şi vulnerabilitatea sistemului bancar. Pentru a atinge acest obiectiv, autorităţile menţionate trebuie să posede un şir de tehnici de măsurare a stabilităţii financiare, de aceea, prin cercetare a fost realizată o sinteză succintă despre două tehnici importante pentru estimarea stabilităţii financiare sistemice.Item Stabilitatea financiară a statului prin prisma sectorului de asigurări(INCE, 2019) Ungur, CristinaIdentificarea timpurie a dezechilibrelor financiare și funcționale reprezintă o prioritate pentru autoritățile responsabile de domeniile financiare. Scopul prezentei lucrări a fost de a analiza sectorul de asigurări prin prisma indicatorilor stabilității financiare pentru a identifica riscurile existente în sistem. În lucrare a fost efectuată analiza pieței de asigurări din Republica Moldova în baza indicatorilor de dimensionare a pieței și a indicatorilor stabilității financiare. Pentru analiză au fost folosite datele statistice ale autoritaților de supraveghere financiară din Romania și Republica Moldova, ale FMI și a OECD pentru perioada anilor 2006-2018. În rezultat a fost demonstrat că sectorul de asigurări din Republica Moldova este încă slab dezvoltat, dar cu tendințe stabile de creștere, iar companiile gestionează eficient resursele și își pot acoperi obligațiile de asigurare.Item Monitorizarea stabilității financiare a Republicii Moldova(INCE, 2016) Perciun, RodicaÎn acest articol, prin aplicarea metodei calitative, vom face analiza unor indicatori mai specifici, care caracterizează dezechilibrele, in scopul argumentării științifice a capacității acestora de a reflecta stabilitatea financiară sistemică, precum și identificarea particularităților economiei naționale și în vederea stabilirii valorilor – prag specifice, care pot semnala avertizarea crizei in Republica Moldova.Item Financial stability management in the Republic of Moldova: achievements and perspectives(INCE, 2017) Perciun, Rodica; Diaconasu, Delia-Elena; Iacobuta, Andreea-OanaThe article represents a research of the main shortcomings in the institutional and regulatory framework related to financial stability as well as the actions taken by the national authorities competent for their liquidation. The research reflected in the article is current due to the events of the autumn of 2014, which subsequently resulted in the liquidation of three commercial banks and a macroeconomic instability that still persists. These phenomena have once again demonstrated that financial stability needs to be ensured and monitored by concrete authorities and with a high degree of independence, responsibility and accountability. The purpose of this paper is to highlight the shortcomings in this field as well as the actions taken by the national authorities to overcome them. The scientific methods used are: system approach, analysis and synthesis, induction and deduction, logical analysis, critical analysis of materials, etc. The main results achieved following the investigations resulted in the analysis of the institutional and normative framework related to the financial stability in the Republic of Moldova in order to liquidate their deficiencies.Item Sistemele de rating şi indicele agregat de stabilitate financiară – tehnici de măsurare a stabilităţii financiare sistemice(INCE, 2015) Perciun, Rodica; Balan, Mariana; Perciun, IuliaSistemele de rating şi indicele agregat de stabilitate financiară reprezintă, alături de sistemele de avertizare timpurie şi de stress-test, metode cantitative prin care se măsoară stabilitatea unui sistem financiar. Fiecare dintre aceste tehnici prezintă avantaje şi dezavantaje legate de capacitatea de a furniza informaţii precise cu privire la nivelul de stabilitate. În articolul dat, vom analiza 2 tehnici de măsurare a stabilităţii financiare sistemice, redând esenţa acestora, semnificaţia, dar şi metodologia de calculare.Item Conceptele modernizării procesului de asigurare a stabilităţii financiar-economice prin gestiunea dezechilibrelor(INCE, 2015) Iliadi, Gheorghe; Panfil, CristinaAvând în vedere schimbările tot mai intense în instituţii financiare în această perioadă, stabilitatea financiară în Republica Moldova a devenit şi mai importantă. Necesitatea perfecţionării managementului economiei în condiţiile de instabilitate a sistemului financiar existent şi schimbărilor structurale în sectoarele real şi financiar ale economiei naţionale, impune elaborarea abordărilor metodice pentru analiza situaţiei create şi luării deciziilor manageriale prin gestiunea dezechilibrelor, bazându-se pe metodologia modernă. Scopul articolului este conştientizarea metodei care, în mod natural, trebuie să dezvolte activitatea economică, devenind un instrument viguros al administrării efective. Metodele principale de cercetare sunt: analiza şi sinteza, deducţia şi inducţia, compararea. Rezultatele cercetării pot fi utilizate de către organele administrării pentru perfecţionarea politicii de echilibrare financiar-economică, obţinerea indicatorilor macroeconomici de creştere durabilă şi condiţii favorabile pentru o economie naţională sănătoasă.Item Identificarea unor riscuri în domeniul finanţelor publice cu impact asupra stabilităţii financiare a Moldovei(IEFS, 2013) Rodionova, NelliIn this article will be identified the following key risks of financial lstability in the field of public finance, namely: low level ofbudgetary capacity; widescale external debt stocks and high share of the debt services; reduced investment activity of the state; inefficiency of social expenditures; reducing the cost of R & DItem Presiunea fiscală - un element esenţial în asigurarea stabilităţii financiare a statului(IEFS, 2013) Perciun, Rodica; Popa, VioricaFiscal policy is evolving and improving continuously according to the political, economic and social developments in the country. For its part the reorientation of fiscal policy goals causes a number of problems that need to be taken into consideration to avoid distortions in economic development. In order to remove the existing distortions are to be examined the possibilities for transforming the current fiscal policies in an efficient and stabilizing one to stimulate economic processes in Moldova. In this article the authors propose to talk about the role, essence and concept of the tax burden for ensuring the financial stability of the state.Item Repere de evaluare a stabilităţii financiare a sectorului bancar(IEFS, 2012) Timus, Angela; Bordian, AlaFinancial stability is very important for an economy. Vital activities for an economy, like payments, currency exchange, companies’ acquisitions, funding and others, are realized by the means of financial institutions. Consequently, the financial system’s crisis can lead to important economic blockages, measured as direct losses, as well as decreasing economic growth rates or even in more severe cases – recession.Item Тhe management of financial stability in national strategies(INCE, 2017) Perciun, Rodica; Clichici, DorinaIn this article authors provide an overview of national strategies that directly or indirectly consider the management of financial stability. The actuality of this research topic is based on several factors. Firstly, the depth of the global financial crisis that started in 2007 has shown that financial stability must be ensured and monitored by competent authorities. Secondly, the situation of the national economy has been worsened since 2015, as a result of massive dilapidation of funds and serious violations with regard to preserving the systemic financial stability of the Republic of Moldova. Under the present state the issue of ensuring financial stability becomes more significant and important. The purpose of the research is to analyze and synthesize national strategies which reflect the management of financial stability and to detect the existing gaps. The scientific methods used are the following: systemic approach, analysis and synthesis, induction and deduction, logical analysis, critical analysis, etc. The research has found that the policy of preserving the systemic financial stability is missing from the current national strategies, and there is a huge gap with regard to banking supervision and the objective of ensuring systemic financial stability.