Cuvânt - înainte
Date
2019
Authors
Journal Title
Journal ISSN
Volume Title
Publisher
Complexul Editorial al INCE
Abstract
Tatiana Manole, doctor habilitat în științe economice, professor universitar, Om cu character personal al gândirii, perseverent și consecvent în tot ceea ce face, se distinge prin lucrări academic notabile în plan teoretic, metodologic și aplicativ. Aceasta se exprimă nu numai prin numărul de publicații semnate, mai degrabă prin spiritul și interesul care îl manifestă pentru cercetare, prin munca asiduă și atitudinea conștiincioasă, prin verticalitatea cetățenească. Doamna professor T. Manole a fost preocupată în permanență de reforma finanţelor publice, în special, la nivel local, desfășurând o amplă activitate de cercetare în acest sector, care s-a soldat cu diverse publicații: monografii, lucrări didactice, ghiduri practice și dicționare, studii importante pe filiera de descentralizare fiscal şi autonomia financiară a colectivităţilor locale, subiect de o actualitate majoră, prezent și azi pe agenda guvernării din RM.
Description
Keywords
Manole Tatiana, stiudiu biobliografic, doctor habilitat
Citation
BORDIAN, Elena. Cuvânt - înainte. In: Daliniţchi, Nionila, Catana, Angelina, Pelepciuc, Diana. Tatiana Manole : Doctor habilitat, profesor universitar, savant și pedagog prin vocație : Studiu biobibliografic. Chișinău : INCE, 2019, pp. 4-6. ISBN 978-9975-3378-4-7.